Spanky Wilson 'I'm thankful' copertă

Încep să devin din ce în ce mai absorbit de Quantic Soul Orchestra. Ultimul album care mi-a picat în mână a fost colaborarea cu o ex-stea funk, Spanky Wilson. Aşa a apărut “I’m thankful”.  Doamna deşi e trecută de prima tinereţe şi-a păstrat obrăznicia pseudonimului. Albumul erupe de energie şi vigoare. Îl recomand pentru audiţie, dans şi desfătare.

Remarcaţi neobrăzarea titlului “Don’t joke with a hungry man”, noi avem o expresie foarte vulgară pentru asta, aşa că îmi place formularea. Însă “A Woman Like Me”  conţine memorabilele:

If I’m not the woman for you baby

you’ll find another, or dozen

But a woman like me, don’t grow on a tree

Şi credeţi-mă femei ca Spanky mai rar,  nu cresc în orice copac.

Se pare că Otros Aires vor sosi din nou la Bucureşti pe data de 4 iunie 2009MySpaceEvenimentul e confirmat şi pe situl oficial şi incredibil va fi în club Fratelli!!!

TRACK LISTINGS

Bukarest Tango 2008

01. Cel mai frumos tango din lume
02. Zaraza
03. Dă-mi guriţa s-o sărut
04. Femeia, eterna poveste
05. Trenule, maşina mică
06. Bun îi vinul ghiurghiuliu
07. Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă
08. Aprinde o ţigare
09. La cules de cucuruz
10. Cine iubeşte şi lasă
11. Mână, birjar
12. Un ţigan avea o casă
13. Vrei să ne-ntâlnim sâmbată seară
14. Pe boltă când apare luna
15. Mărie şi Mărioară

Oana Cătălina Chiţu – vocal
Sergiu Baluţel – clarinet, saxofon
Anton Slavici – vioară
Valeriu Caşcaval – ţambal
Dejan Jovanovic – aordeon
Alexej Wagner – ghitară
Alexander Franz -bass
Dimitris Christides – tobe

Melodii din Bucureştiul interbelic via Berlin. Jean Moscopol, Cristian Vasile, Maria Tănase. Aranjamente de tango nuevo. Foarte plăcut.

Pagina producătorului

Download: prima parte; a doua parte

Recenzie englezească

Wynton Marsalis (1989) The Majesty Of The Blues

Artişti:

• Wynton Marsalis (trompetă)
• Freddie Lonzo (trombon)
• Reginald Veal (bas)
• Todd Williams (sax tenor şi sopran)
• Wycliffe Gordon (trombon)
• Marcus Roberts (pian)
• Michael White (clarinet)
• Danny Barker (banjo)
• Wessell Anderson (sax alto)
• Herlin Riley (tobe)

Un album din perioada în care criticii îl vedeau pe Marsalis ca succesor al lui Miles Davis. O întoarcere către nucleul de blues al jazzului tradiţional. Luptă şi mândrie afro-americană. O predică consistentă, neobişnuită şi savuroasă despre axiologie şi alegeri în viaţă.

Descarcă

(Parola: stergein)

Tracklist:

# Titlu                                                                 Compozitor          Durata
1 The Majesty of the Blues (The Puheeman Strut) 	                Marsalis 	    15:06
2 Hickory Dickory Dock 	                                                Marsalis 	    9:06
3 The New Orleans Function/The Death of Jazz 	                        Marsalis 	    12:39
4 The New Orleans Function/Premature Autopsies [predică] 	        Crouch, Marsalis    16:22
5 The New Orleans Function/Oh, But on the Third Day (Happy Feet Blue) 	Marsalis 	    6:45

Artist/Grup: Compilaţie
Album: Jazz Club: Henry Mancini Songbook – 2007
Format: MP3 VBR [160 - 256] Kbps
Gen: Jazz/Vocal & Instrumental

Henry Mancini a fost compozitor, aranjor şi dirijor. A câştigat patru premii Oscar şi 20 de Grammy-uri pentru coloane sonore, de amintit Pantera Roz şi  Breakfast at Tiffany’s. A colaborat cu mulţi dintre greii jazzului american în perioada 50-80 şi marii solişti Rat Pack, aruncaţi un ochi pe listing. Biografia şi o foarte bună recenzie aici. Compilaţia e extrem de plăcută şi echilibrată, slow, big band swing, un pic de cha cha şi funk şi foarte mult bossa nova. Aranjamente liniştitoare ce împing la visare. Enjoy!

Listing:

cover

01. Pink Panther Theme – Those Fantabulous Strings
02. Dear Heart – Jack Jones
03. Days Of Wine And Roses – Dizzy Gillespie
04. Six Bridges To Cross – Dinah Washington
05. Dreamsville – Dave Grusin feat. Diana Krall
06. A Shot In The Dark – Shirley Scott
07. Bird Brain – Quincy Jones & His Orchestra
08. Nothing To Lose – Claudine Longet
09. Moon River – Billy Eckstine
10. Peter Gunn – Art Heatlie And The Electric Saxophone
11. Wait Until Dark – Walter Wanderley feat. Marge Dodson
12. Sally’s Tomato – Cal Tjader
13. Charade – Johnny Hartman
14. Slow Hot Wind – Sarah Vaughan
15. Experiment In Terror – Kai Winding
16. Two For The Road – The Gunter Kallmann Choir
17. Baby Elephant Walk – Bert Kaempfert & His Orchestra
18. The Shadows Of Paris – Elsie Bianchi

Descarcă!

Calea Rahovei intersecţie cu Trafic Greu. Grozav punct de tranzit. La aşa afluenţă, aşa oportunitate. La aşa oportunitate, aşa dezvoltatori, aşa investitori, aşa rapiditate în construcţie. Rezultatul: Liberty Center. Marile personaje care gândesc astfel de proiecte şi-au spus: zona Rahova are nevoie de un mall. Aici nu comentez, deşi prima oară când am văzut plancarda “Cotroceni Park”, alt mall foarte apropiat am crezut că bulevardul Timişoara, acea zonă gri, insipidă şi depresivă va fi luminată de un parc la fel de elegant ca Cişmigiul dar cu o suprafaţă mult mai mare. Vise şi speranţe.

Astăzi am trecut cu tramvaiul pe lângă noul mall. De la ultima vizită au fost puse majoritatea panourilor metalice portoare. Astfel am observat şi logo-ul: “Liberty Center: Feel the life of the city”. În tramvaiul 25 fauna e manelară, pensionară şi pălmaşă. Telefoane cu Guţă, rapăn şi plase de rafie. Majoritatea călătorilor se uită la clădire, ipostaza viţelul şi poarta nouă. Trebuie să-l fi observat şi pe logo. Logo-ul e un personaj, repetitiv şi ostentativ. A fost gândit de un mare creier postmodernist cu şcoala advertisingului şi marketingului, o mutaţie grotescă care se încurcă în target-uri, acronime la modă şi false friends.

Toate fetele de fete şi bajeţii rahovişti vor consuma şi simţi pulsul oraşului în curând la noul mall. Auguri!

Hearts este un joc foarte interesant dacă se adaugă bonusul valetului de romb. Yahoo e recunoscut pentru calitatea jocurilor multiplayer online, aşa că există o comunitate foarte mare de jucători. Există campionate, bani, dar  majoritatea joacă de plăcere ca şi mine.  E un mod plăcut şi relaxant de a petrece timpul cât timp aştept să termin de gătit.

Numai că oriunde există forum şi comunitate există şi serviciul mai este şi gratuit trebuie să existe şi şleahta de proşti, avortoni şi inconştienţi aferentă. Mai exact, există un sistem de punctare şi clasamente. Sunt oameni care ar face orice pentru a mai aduna nişte puncte: trag de timp, joacă în echipă, folosesc aplicaţii care numără cărţile (Hearts se joacă în patru şi se împarte tot pachetul dacă nu ştiaţi deja), înjură în stânga şi în dreapta. Eşti sancţionat extrem de sever de fiecare dată când faci o greşeală de strategie oricât de mică. Chiar şi pe serverele destinate exclusiv jocului pentru distracţie şi nu pentru turnee sau profesionişti sunt tone de birjari.

Eu sunt foarte rezervat şi nu răspund niciodată (aproape) la injurii. Am devenit aproape imun la atacuri.  Însă o chestie  m-a dat pe spate.  Omul căruia îi pasez “shoots the moon”, asta fiind cea mai mare nerealizare a celorlalţi jucători, deşi pasul meu a fost bun. De obicei se întâmplă când jucătorul care pasează câştigătorului scapă de cărţi foarte mari şi nu se asigură. Se poate întâmpla totuşi şi fără un pas prostesc dacă “trăgătorul” chiar are o mână extrem de mare, imbatabilă, cum a fost în acest caz. Ce zice unul dintre pierzători: “I hope your kids get cancer. I hope you watch the fuckers die”. Am abandonat jocul, ocurenţă foarte rară. De atunci mă gândesc cum poate un om să ajungă la asemenea defecţiune şi resurse de ură.

Mi-au plăcut la nebunie când eram puşti Sampras, pentru biomecanica serviciului şi Agassi pentru forehandul atipic şi spiritul combativ. Acum îmi place Federer, pentru că are graţie în orice lovitură şi e un prototip fin şi perfect calibrat. Pe oamenii ăştia îi iubesc în contextul terenului de tenis. Nu cred că aş simţi furnicături dacă ne-am întâlni faţă în faţă în viaţa reală. Aş trece nepăsător şi nu aş lua autograf. Îi preţuiesc cît timp lovesc mingea, restul nu mă interesează. Când jucăm împreună suntem serioşi şi ne comentăm defectele. Ne luăm la revedere în grabă şi mergem la cabine separat.

Dacă citeşti memorialistică dezvolţi o relaţie mai intimă cu scriitorul. Steinhardt e cald, profund şi un fel de tată spiritual. Pe Blaga îl admir dar mi-e frică de autoritatea lui. El e profesorul exigent. Cu Ortega y Gasset fumez pipă şi ne uităm după fuste. Suntem combativi, dezbaterile zgomotoase şi purtăm joben.

Cel mai grozav prieten al meu e Miles Davis. Mă bucur de prezenţa lui şi mă umple. Eu mă întind pe pat şi închid ochii, el intră alunecos în cameră şi cântă. Mereu cu spatele la mine. E aproape sexual. Nu ne vorbim niciodată şi nu dăm noroc. E înţelegerea noastră tacită. Eu îi zâmbesc şi el e mulţumit. Miles ajunge mereu la timp de fiecare dată când îl chem. Nu simt răceală elitistă, dimpotrivă, e cea mai revigorantă relaţie, ca apa vie.

Descoperirile muzicale care te dau pe spate sunt foarte rare şi trebuie împărtăşite.

Soil & “Pimp” Sessions sunt 6 japonezi (5 muzicieni şi un agitator). Ei îşi autointitulează stilul “death jazz”. E un stil foarte agresiv, un fel de jazz punk groove. Muzica degajă o energie extraordinară şi taie conexiunile cu raţiunea. Îţi vine să dansezi, să apeşi pedala de acceleraţie, să sari în sus şi să scoţi limba … nebunie curată. De când i-am ascultat am un nou ţel în viaţă: să îi văd pe baieţi în concert. Descărcaţi albumul, nu aveţi decât de câştigat. Băieţii rup clubul în două iar când au terminat vor juca ţonţoroiul pe moloz. Word up!

Linkuri:

Soil & "Pimp" Sessions - Pimp of the Year (2005)

Sit oficial

Pagina MySpace

“Gig” cu Jamie Cullum

Wikipedia

Poze în concert

Descarcă de aici

Nigel Kennedy nu cântă doar Anotimpurile lui Vivaldi pe scena festivalului Enescu ci şi jazz la petreceri private în România.

Blue Note Sessions (2005) nu e un album pentru purişti, nu e unitar, arată ca un fel de compilaţie, bop, funk blues, contemporary jazz pop, dar este foarte relaxant şi poartă cu el boema barurilor întunecate şi relaxante. În plus trupa de veterani care îl susţine pe britanic e de zile mari (mai multe detalii pe situl personal) :

• Nigel Kennedy – vioară electrică
• Ron Carter – double bass
• Jack De Johnette – tobe
• Kenny Werner – pian
• Raul Midon – chitară, voce
• Joe Lovano, JD Allen – saxofon tenor
• Daniel Sadownick – percuţie
• Lucky Peterson – orgă Hammond B3

Song for my father a lui Horace Silver nu a ieşit fenomenal dar Midnight Blue a lui Kenny Burrell şi Stranger in a stranger land sunt de remarcat.

Descarcă albumul de aici: 1 şi 2.

Blue Note Sessions 2005

1. Midnight blue
2. Sudel
3. Maybe in your dreams
4. Sunshine alley
5. Nearly
6. Expansions
7. Stranger in a stranger land
8. Song for my father
9. After the rain
10. I almost lost my mind
11. Song for world forgiveness